30 martie 2010

Liga a 4-a, etapa a 20-a
Ţăndărei, Abatorul şi Gheorghe Lazăr au cîştigat în deplasare,
Feteşti şi Amara doar egal

Liderul campionatului judeţean, Victoria Ţăndărei, s-a impus în deplasarea de la Libertatea Sălcioara şi continuă să conducă în clasamentul Ligii a 4-a, urmată, cu acelaşi număr de puncte, de Abatorul Slobozia, care a cîştigat greu la Victoria Munteni Buzău după ce, la pauză, gazdele conduceau cu scorul de 1-0. De asemenea, după cum anticipam, partida dintre Rapid Feteşti şi Victoria Amara s-a terminat la egalitate, scor 0-0, deşi feteştenii au avut numeroase ocazii de a înscrie iar portarul oaspeţilor, noua achiziţie Trandafir, a prins o zi de graţie salvînd cel puţin 3 goluri ale gazdelor. În schimb, Players Slobozia îşi continuă ascensiunea în clasament, echipa pregătită de Florin Avram «Pele» trecînd cu scorul de 2-1 de Voinţa Reviga, goluri Matache şi Zevedei, şi, profitînd de remiza dintre Feteşti şi Amara, a urcat pe poziţia a 4-a a clasamentului. Slobozenii vor da piept, etapa viitoare, cu cealaltă echipă a reşedinţei de judeţ, Abatorul, formaţia cu care în turul campionatului au terminat la egalitate, scor 2-2, goluri Ionel Zaharia şi Marian Gheorghe, respectiv Marian Nohai şi Mihai Stoian. De remarcat şi ascensiunea formaţiei Viitorul Axintele, care în această parte a doua a campionatului este neînvinsă, reuşind să-şi adjudece toate cele 5 jocuri disputate în retur şi astfel să urce în clasament pînă pe locul al 7-lea, după ce încheiase turul de sezon abia pe poziţia a 9-a, la 10 puncte de primul loc retrogradabil. (George ŞEITAN)
Primarul din Colelia a vrut să retragă echipa de pe teren

Edilul localităţii Colelia, Niţă Nichita, a încercat să scoată echipa pe care o finanţează de pe teren, Spicul, codaşa campionatului judeţean, în partida cu Recolta Gheorghe Lazăr, spre finalul disputei contînd pentru etapa a 20-a a Ligii a 4-a şi încheiată cu victoria oaspeţilor cu scorul de 5-1. La scorul de 1-3, în momentul în care centralul Rodel Aron a indicat lovitură de pedeapsă împotriva formaţiei sale, primarul Niţă Nichita a considerat că nu se impunea penalty şi le-a făcut semn jucătorilor proprii să părăsească terenul de joc. După ce s-a consultat cu portarul Spicului, care i-a spus că lovitura de la 11 metri a fost corect acordată, edilul din Colelia s-a răzgîndit şi le-a permis fotbaliştilor săi să continue pentru ultimele minute ale partidei. Pentru Recolta Gheorghe Lazăr, ocupanta locului al treilea în clasament, au marcat cîte o dublă Laurenţiu Radu şi Alexandru Neculai, respectiv Sandu Cioceanu.
Rezultatele etapei a 20-a
Olimpia Brazii-Viitorul Platoneşti 1-1
Unirea Griviţa-Recolta Bărcăneşti 3-2
Viitorul Axintele-Unirea Ion Roată 6-2
Players Slobozia-Voinţa Reviga 2-1
Victoria Munteni Buzău-Abatorul Slobozia 1-2
Spicul Colelia-Recolta Gheorghe Lazăr 1-5
Libertatea Sălcioara-Victoria Ţăndărei 0-2
Rapid Feteşti-Victoria Amara 0-0
Clasament după etapa a 20-a
1. Victoria Ţăndărei 47p, 2. Abatorul Slobozia 47p, 3. Recolta Gheorghe Lazăr 42p, 4. Players Slobozia 39p, 5. Rapid Feteşti 38p, 6. Victoria Amara 35p, 7. Viitorul Axintele 35p, 8. Viitorul Platoneşti 34p, 9. Olimpia Brazii 30p, 10. Victoria Munteni Buzău 26p, 11. Voinţa Reviga 23p, 12. Libertatea Sălcioara 16p, 13. Recolta Barcăneşti 13p, 14. Unirea Griviţa 12p, 15. Unirea Ion Roată 11p, 16. Spicul Colelia 8p.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
Free Hit Counter