22 martie 2010

Handbal, Divizia A
CSM Slobozia a făcut spectacol la Spartac Bucureşti
Elevele prof. Marian Simion de la CSM Slobozia s-au distrat cu adversarele de la Spartac Bucureşti într-un meci contînd pentru etapa a doua a returului Diviziei A la handbal feminin, disputat în Capitală. Slobozencele au învins, scor 40-30, la pauză 18-10, ocupanta penultimului loc în ierarhie după prima rundă a celei de-a doua părţi a campionatului, respectîndu-şi parcă norma de minim 40 de goluri marcate pe meci, după ce şi în prima etapă din retur au trecut spulberat, scor 49-14, ultima clasată din Seria A, Universitatea Tîrgovişte. Următoarea etapă, a 3-a a returului, sîmbătă, 27 martie, CSM Slobozia va primi pe teren propriu vizita formaţiei HC Activ Ploieşti, ocupanta locului al 5-lea în clasament, care runda precedentă a zdrobit, scor 36-9, pe Universitatea Tîrgovişte, în timp ce în prima etapă a returului a cedat, în deplasare, scor 19-32, în dauna formaţiei CSM Ploieşti.
Altfel, în campionatul junioarelor I, formaţia CSS Slobozia a fost învinsă, duminică, 21 martie, în deplasare, de LPS Buzău, scor 24-28, într-un meci contînd pentru etapa a 17-a a sezonului 2009-2010. Fetele noastre ocupă ultimul loc în clasament, fiind penalizate cu 11 puncte pentru nerespectarea cerinţelor de vîrstă impuse de Federaţia Română de Handbal. Etapa viitoare, CSS Slobozia va primi acasă pe CSS Constanţa, echipă care se luptă pentru calificarea la turneul semifinal şi care ocupă poziţia a 3-a în ierarhie, la numai două puncte în spatele celor două formaţii care conduc seria B, Oţelul Galaţi şi CSS Galaţi. (George ŞEITAN)

Clasament Seria A la 20 martie
1. CSM Bucureşti 13 13 0 0 554-276 26
2. CSM Ploieşti 14 12 0 2 440-302 24
3. CSM Slobozia 14 9 0 5 468-364 18
4. HCF Piatra Neamţ 13 7 0 6 379-351 14
5. HC Activ Ploieşti 14 5 0 9 351-397 10
6. Spartac Bucureşti 14 2 0 12 340-514 4
7. Universitatea Tîrgovişte 14 0 0 14 232-560 0

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
Free Hit Counter