5 mai 2010

Liga a 4-a
Jucători ai Victoriei Amara suspendaţi,
Sălcioara a pierdut la «masa verde» cu Munteni Buzău
Marţi, 4 mai, în cadrul Comisiei Judeţene de Disciplină, evenimentele de la Amara, produse la finalul jocului dintre Victoria din localitate şi Viitorul Axintele, meci încheiat cu scorul de 0-5, n-au rămas fără urmări. Astfel, atacantul amărenilor, Cătălin Mişu, a primit o suspendare de 8 etape pentru injurii aduse brigăzii de arbitri şi observatorului partidei, Ion Andrei, în timp ce George Constantinescu, rezervă în acel joc, a fost tras pe dreapta pentru o perioadă de un an de zile după ce l-a lovit cu picioarele pe unul dintre asistenţi. De asemenea, Libertatea Sălcioara a pierdut la «masa verde», scor 0-3, partida cîştigată pe teren propriu cu scorul de 2-1 în faţa Victoriei Munteni Buzău. Gazdele au folosit în această întîlnire un jucător «pe fals», fiind contestat la finalul celor 90 de minute pentru substituire. Formaţia din Sălcioara a fost amendată cu suma de 1000 lei pentru această încălcare a regulamentului. Totodată, atacantul celor de la Victoria Munteni Buzău, Claudiu Soare, eliminat în jocul cu Sălcioara, a fost suspendat mai blînd de Comisia de Disciplină, pentru o perioadă de 4 etape pentru lovirea adversarului.
Rugat să comenteze sancţiunile dictate de Comisia de Disciplină, fostul manager sportiv al Victoriei Amara, Ilie Lemnaru, a declarat în exclusivitate pentru site-ul Sportul Ialomiţean: «Cred că decizia este prea aspră, iar fotbalistul Cătălin Mişu a fost aşteptat la cotitură de Comisie. Chiar dacă nu tolerez injuriile aduse arbitrilor, consider că Mişu nu este un jucător violent, care nu are niciun cartonaş galben pentru faulturi, totul rezumîndu-se la proteste şi toate după încheierea jocurilor. Sînt alţi jucători în Ialomiţa mult mai violenţi şi care de multe ori sar mult peste limita regulamentului, uneori lovind arbitri, şi împotriva cărora măsurile se lasă aşteptate» a precizat Lemnaru. Acesta a adăugat că: «jucători care au fost suspendaţi drastic pentru lovirea arbitrilor sau oficialilor au primit reduceri la Comisia de Apel şi acum joacă fără niciun fel de problemă cu toate că se comportă la fel. Cu Mişu s-a încercat să se dea un exemplu, dar este un exemplu prost ales. Ce-a făcut Mişu de-a luat 8 etape? A lovit pe cineva?» se întreabă, retoric, fostul manager al amărenilor. În concluzie, Ilie Lemnaru a menţionat: «Împotriva lui Mişu a fost ceva personal, probabil din partea observatorului acelui meci. Totuşi, este de condamnat şi atitudinea jucătorului de la Amara după încheierea meciului. Cît priveşte suspendarea jucătorului de la Munteni Buzău, mă miră sancţiunea mai mică după ce Soare a a lovit unul dintre adversari şi a primit numai 4 etape».

Un comentariu:

  1. nr 10 de la munteni buzau a luat cartonas rosu a si injurat arbitri si a primt 4 etape suspendare....de ce doar 4 ?

    RăspundețiȘtergere

 
Free Hit Counter