9 octombrie 2010

Liga a 4-a
Axintele a spulberat Abatorul şi a redevenit liderul campionatului
Formaţia Viitorul Axintele, clasată pe locul secund înaintea acestei etape, a trecut lejer în derby-ul etapei a 8-a de ocupanta primului loc în clasament, Abatorul Slobozia, scor 5-1. Daniel Duţă, cu o «dublă», Adrian Velu, Mihai Cană, George Dumitru, iar de partea cealaltă Denis Stanciu au semnat golurile celui mai important meci al rundei. De remarcat şi prestaţia brigăzii de arbitrii de la acest joc, experienţa centralului Gheorghe «Geolgău» Andrei spunîndu-şi cuvîntul, acesta fiind asistat foarte bine de tuşierii Dimache şi Munteanu. De succesul formaţiei din Axintele a profitat şi Victoria Amara, care a revenit şi ea pe poziţia secundă după ce a învins categoric pe Viticola Feteşti, scor 8-2, după ce oaspeţii au condus în startul jocului cu 1-0. Auraş Constantin, de două ori, Ştefan Matache, tot de două ori, Lucian Zevedei, hattrick şi Cătălin Mişu au marcat pentru gazde. Scorul etapei l-a izbutit însă Recolta Gheorghe Lazăr, care a reuşit performanţa de a egala recordul Olimpiei Brazii, marcînd de 15 ori fără să primescă vreun gol de la Recolta Gheorghe Doja. Laurenţiu Radu de 4 ori, Gheba tot de 4 ori, trei din penalty, Cioceanu de 3 ori, Petrică Cristea, Bogdan Măciucă, Cătălin Agapie şi Nicu Tudorici, fiecare cu cîte o reuşită, au arătat că remiza obţinută de Gheorghe Doja acasă cu Amara a fost doar un foc de paie.
Rezultatele complete ale etapei
Victoria Munteni Buzău-Voinţa Reviga 3-2
Libertatea Sălcioara-Rapid Feteşti 2-1
Olimpia Brazii-Bărăganul Ciulniţa 5-2
Victoria Amara-Viticola Feteşti 8-2
Recolta Gheorghe Lazăr-Recolta Gheorghe Doja 15-0
Andrias Andrăşeşti-Juventus Borăneşti 2-3
Recolta Bărcăneşti-Victoria Ţăndărei 1-4
Viitorul Axintele-Abatorul Slobozia 5-1

5 comentarii:

  1. baga`i pe aia de la abatoru iar 8 insi in 11-le etapei seitaneee.

    RăspundețiȘtergere
  2. iar a batut andrias andrasesti?

    RăspundețiȘtergere
  3. celor de la andrasesti li s-a parut ca sunt in varful lumii dupa ce i-au batut pe tandarei, dar o echipa buna e caracterizata in primul rand de constanta

    RăspundețiȘtergere
  4. bha mai taci cu tandareiu` mancavash ca de cand vau plecat aia suntetzi praf

    RăspundețiȘtergere
  5. LA Gh lazar 32 goluri in 24h ,asta da spectacol

    RăspundețiȘtergere

 
Free Hit Counter