16 octombrie 2010

Handbal, Divizia A
Mihaela Popescu, din nou MVP-ul CSM Slobozia
Handbalista Mihaela Popescu, 23 de ani, cea mai în vîrstă jucătoare a lotului CSM Slobozia, a fost votată de cititorii Sportul Ialomiţean MVP-ul partidei din weekend-ul precedent, 44-11 cu Universitatea Tîrgovişte. Deşi a reuşit să înscrie doar de 3 ori în poarta dîmboviţencelor, faţă de Balcan cu 9 reuşite, Striblea 7, Goanţă, Băeşu şi Baciu cîte 4, Popescu a fost preferată de 46% dintre votanţi drept cea mai bună jucătoare a meciului cu «lanterna roşie» a seriei a doua a Diviziei A. Totuşi, titlul de MVP a fost adjudecat de coordonatorul de rezervă al CSM Slobozia, al doilea consecutiv după cel cu Spartac Bucureşti, la mare luptă cu portarul Andreea Tîlvăru, protagonista unor intervenţii de-a dreptul excepţionale între buturile echipei antrenate de prof. Marian Simion. Andreea, revenită în lotul CSM după o îndelungată absenţă, a întrunit 41% dintre preferinţele cititorilor, în timp ce Dana Leahu a strîns 11% dintre voturi. Pe de altă parte, să reamintim că, duminică, 17 octombrie, de la orele 11,00, handbalistele slobozence vor evolua în deplasare, în ultima etapă a turului, la HCF Piatra Neamţ. CSM este pe locul al doilea al seriei, cu 10 puncte, la egalitate cu liderul CSM Ploieşti, dar despărţite de golaveraj, în timp ce moldovencele, pentru care a evoluat şi Mihaela Popescu, ocupă locul al 4-lea cu 8 puncte. Interesant este că, jocul derby al etapei, va fi arbitrat de o brigadă chiar din judeţul vecin gazdelor, Iaşi, cuplul Anton-Cristea fiind considerat «de casă» pentru HCF.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
Free Hit Counter