6 octombrie 2010

Dezbatere
Cum vi se pare arbitrajul în campionatul judeţean?
Stimaţi cititori, au trecut 7 etape din campionatul Ligii a 4-a, respectiv 6 etape în eşaloanele inferioare, iar sita începe să cearnă parcă valorile în cele trei competiţii organizate de AJF Ialomiţa. Pentru că majoritatea dintre dvs. aţi fost la cel puţin un meci în acest nou sezon, vă lansăm provocarea de a face comentarii (atenţie! fără a folosi cuvinte injurioase, deşi unii spun că ar fi îndreptăţiţi să le utilizeze) la adresa fluieraşilor după prestaţiile pe care le-aţi observat. Cine vi s-a părut cel mai bun arbitru al începutului de campionat, cine v-a impresionat în mod plăcut sau neplăcut la vreo partidă, indiferent de eşalon, cine a luat bani peste barem (unii dintre arbitrii vă ştiţi), cine face jocurile la primele locuri şi cine la retrogradare, care arbitru a decis doarta unui meci de unul singur (pentru delegaţi şi jucători, cine v-a făcut la un anumit meci), iată doar cîteva dintre aspectele pe care le avem în vedere. Sau, mai bine spus, orice comentariu pertinent în legătură cu activitatea de arbitraj din Ialomiţa este binevenit. De asemenea, indicaţi şi cine vi se pare cel mai potrivit cavaler al fluierului pentru a arbitra partida derby a rundei a 8-a în Liga a 4-a, Axintele v Abatorul. Vă reamintim că, în vară, cititorii Sportul Ialomiţean l-au votat pe Rodel Aron cel mai bun arbitru din Ialomiţa, urmat la foarte mică distanţă de Constantin Borangic şi pe locul al 3-lea Andrei Zaharia.

24 de comentarii:

  1. borangic este arbitrul cel mai spagar daca ii dai peste barem te face cum vrei tu. Musca cel mai corect arbitru din punctul meu de vedere.

    RăspundețiȘtergere
  2. centralii de valoare mult mai mare decat tusierii.

    RăspundețiȘtergere
  3. Borangic cel mai nemernic arbitru se vinde si pe mincare nemernicu asta

    RăspundețiȘtergere
  4. parerea mea este aceea ca unii arbitri din acest judet sunt PORT ILEGAL DE FLUIER...ar trebui sanctionati si mai ales sa fie atent alesi de catre cei competenti....nu poti sa iei toti prostii de pe strada si sa le dai echipament de arbitru...oricum si daca imi spun parerea,nu conteaza....bine le fac unii ca ii bat pe acesti tampiti....ISI MERITA SOARTA...apropo....URMEAZA SA BAT SI EU UN ARBITRU...pe cuvant!!!

    RăspundețiȘtergere
  5. va zic eu una buna ..astia de la amara au inceput sa umble la arbitri ..sursa sigura, acum la doja borangic nu s a inteles cu ei :)

    RăspundețiȘtergere
  6. adevarat... si e cea mai mare prostie... la ce lot au ar putea si fara jmekerii d'astea... dar de... asa se prosteste lumea

    RăspundețiȘtergere
  7. :)) pai borangic(nemernicu) ce sa faca si el ca doar trebuie sa isi intretina burta aia mare si mustata.

    RăspundețiȘtergere
  8. Stimaţi cititori, în primul rînd vă mulţumesc pentru că subiectul a suscitat interes. În al doilea rînd, însă, vă rog să folosiţi un limbaj civilizat, chiar dacă poate mulţi dintre voi sînteţi supăraţi peste limita suportabilului din cauza arbitrajelor. De asemenea, vreau să fac un scurt comentariu în legătură cu cele menţionate de voi: în afara faptului că îl înjuraţi pe Borangic, unii poate sînteţi chiar îndreptăţiţi să o faceţi, nu aţi făcut nicio propunere concretă, nu aţi venit cu nicio soluţie pentru rezolvarea problemelor pe care le aveţi în privinţa arbitrajelor. Şi vă mai spun un lucru: principala problemă, în opinia mea, vine de la echipe: atîta vreme cît se dau bani peste barem pentru a beneficia de ajutor însănătoşirea arbitrajului nu se va produce. Dacă există arbitrii care cer bani peste barem cu de la ei putere, atunci demascaţi-i. Sportul Ialomiţean va fi primul care va relata despre acesta aspecte. Vă mulţumesc şi succes tuturor.

    RăspundețiȘtergere
  9. cum poti sa ceri unor fotbalisti sa isi dea cu parerea despre arbitraj?
    unor mercenari si fara caracter uni dintre ei,unor jucatori care de 2 ani joaca fotbal numai pe liga2 in declarati si jigniri ,nivelul fotbalului e sub arbitraj,nu cred ca jucatori ca nohai,petrica cristea,tantareanu,denis stanciu sau marius munteanu ar scrie asemenea aberati si jigniri ,daca vrei informati despre acest lucru poti lua declarati unor oficiali de la clubri nu cum se scrie aici !aici sunt jigniri aduse de niste jucatori aroganti care sau vazut valoarea lor la acel 8-0 la baraj! si inca ceva....nu cauta adevarul la altii,daca el nu se afla la tine...

    RăspundețiȘtergere
  10. Da'cu 2 de "i" nu mai scrii si tu?( 8 octombrie 2010, 08:24 )

    RăspundețiȘtergere
  11. De ce nu spune nimeni de Observatori.
    Ei ar trebui sa faca roport arbitrilor care nu sunt corecti

    RăspundețiȘtergere
  12. Amara nu da niciun ban in afara de barem...in cel mai rau caz ar putea da PT A FI ARBITRATI CORECT!!!pt k se stie si se vede complotul impotriva echipei VICTORIA AMARA

    RăspundețiȘtergere
  13. Iacob e cel mai bun si mai corect arbitru' dupa parerea mea!mai greseste k orice om dar nu o face intentionat si nu cred k ia bani peste barem!!

    RăspundețiȘtergere
  14. Intr-adevar arbitri sunt corupti si primesc bani la nevelul judetului Ialomita.Sunt arbitri care influenteaza rezultatele meciurilor sau care decid soarta clasamentelor.Si eu am fost dezavantajat la meciuri de asemenea arbitri,am tipat,dar degeaba,fara niciun fel de efect asupra inculapatului,tot eu am cazut de prost.
    Avand in vedere cele intamplate sa gasim si un vinovat pentru toate aceste lucruri.Din punctul meu de vedere singurul vinovat fiind insusi presedintele arbitrajului ialomitean,deoarece nu ia absolut nici o masura impotriva arbitrilor corupti.In al doilea rand,o data ce la conducere se afla un fost arbitru de liga 1 care la randul lui,a gresit voit sau nevoit(din nestiinta).Iata o mica dovada pentru ca afirmatia sa nu fie nefondata,când Guriţă a fost faultat de ultimul apărător nemţean,su nu a dat niciun fel de cartonas a lasat jocul sa continue.Concluzia desprinsa din aceasta fraza este aceea ca si conducatori de AJF din tara au primit bani cat au fost arbitri.
    In al treilea rand lucrurile trebuie privite in lungul lor nu in scurtul lor,deci trebuie prima data cine conduce arbitrajul invinuit si dupa aceea arbitri,care bineinteles daca sunt prinsi sa fie pedepsiti ca atare.
    Solutia ar fi ca toti sa-si faca treaba asa cum trebuie si arbitri sa nu mai fure pe nimeni,si sa arbitreze corect.

    RăspundețiȘtergere
  15. Bratu Vasile este cel mai vinovat dintre toti.Are langa el oameni care il pupa in ureche.Acestia sunt singurii corupti,ceea ce stie si Bratu Vasile de ei.

    RăspundețiȘtergere
  16. Mai oameni buni 1000 de vorbe nu rezolva nimic. Veniti cu dovezi si atunci astia ce pun botu' la 10 lei peste barem vor fi exclusi din arbitraj. Daca vorbiti doar de dragul discutiei mai bine va abtineti. Si ce vina are Bratu? Ajf Ialomita nu poate actiona la auzul acestor "speculatii" sau "adevaruri". Ei au nevoie de dovezi solide.

    RăspundețiȘtergere
  17. e bun arbitajul din ialomita. cel mai al dracu arbitru e musca. la fel si brigada lui. fi-su' e la fel. si arbitra aia din brigada cu ei e la fel. s-au gasit toti trei. am vazut ca au inceput sa avem mai multe fete in arbitraj. ele sunt mai bune decat multi baieti.

    RăspundețiȘtergere
  18. am fost duminica la un meci de fotbal categoria promotie saveni slobozia noua scor 2-2 si am fazut un arbitraj foarte bun condus de stan tinel (musca) o fata si un baiat nu stiu cum se numesc de ce aceasta brigada nu sunt delegati la divizia d domnule vasile bratu sau domnule profesor basarab ati revenit din nou la domni arbitri geolgau borangic hagiu paraiescu si mult laudati divizionari c zaharia si mihalccea pacat ca avet i vederea scurta

    RăspundețiȘtergere
  19. Arbitrii care iau spaga daca te intelegi cu ei: Gile, Borangic, Geolgau, Paraiescu,Vasilica Dragomir, Gore(Urziceni), Zamfir( angajatul la firma fratilor care sunt sponsori la Axintele). Arbitrii corecti dar prosti:Zaharia, Modrea, Dimache, Iacob.Arbitrii corecti: Musca.... si atat.Dupa cum vedeti ultimul nu este delegat la liga a-IV-a. In rest ceilalti urmeaza interesele lui Bratu si Basarab. Mai ales ca acum Basarab este implicat la Andrasesti( el a adus jucatorii acolo) ati vazut arbitraje pentru ei.Solutia este excluderea arbitrilor batrani si hoti si promovarea tinerilor. Acestia chiar daca gresesc nu o fac cu intentie, dar acumuland experienta vor arbitra bine.Dar daca reactivezi doi arbitrii periculosi ca Borangic si Geolgau .... va dati seama ca totul este in zadar.

    RăspundețiȘtergere
  20. Total de acord cu ultima opinie.Insa nu putem acuza aribtri de liga a 3 a sunt acolo sunt buni,dar sunt arbitri praf care vin si ne arbitreaza dupa o ureche.Sunt si prosti si corupti va dati seama ce iese la meciuri.Ce pretentii sa mai ai la aribtri cand seful lor este un fost arbitru care lua spaga la drumul mare la liga 1.Deviza este:Asa sef,asa arbitrii!

    RăspundețiȘtergere
  21. Bravo ma....asa sef.......un spagar asa cum se fac si delegarile pt divizia D si Onoare. Acestea incep de obicei cu asa zisii arbitrii Hagiu Borangic Paraescu si altii. Bratule mai pune si u ochelarii si uitate si la altii de care iti bati joc! Luati ex de la musca ma ca e cel mai al dracu

    RăspundețiȘtergere
  22. BRATULEEEEEEE.............. PROBLEME???
    SUSPENDA-I FRATE P-ASTIA CARE GRESESC. LA FIECARE ETAPA SUNT GRESELI MARI.

    RăspundețiȘtergere
  23. Asa au dreptate Bratu un mare spagar,o data ce presedintele lor e spagar,cu naiba sa le faca ceva la arbitri daca el ii invata.Care arbitru este prins sa-l rada,daca este dovedit.Seful lor este spagarul numarul 1.Stiti vechiul proverb romanesc Pestele de la cap se impute.

    RăspundețiȘtergere

 
Free Hit Counter