27 august 2010

Liga a 3-a, etapa 1
Unirea Slobozia a remizat cu Phoenix Ulmu
Formaţia antrenată de prof. Constantin Prepeliţă, Unirea Slobozia, a debutat în ediţia 2010-2011 a Ligii a 3-a, Soare şi compania evoluînd în deplasare, la Bucureşti, pe stadionul Rocar din Drumul Găzarului, cu Phoenix Ulmu (judeţul Călăraşi). După ce la pauză scorul a fost favorabil gazdelor, 1-0, în partea secundă Unirea a reuşit egalarea şi a obţinut un prim punct în clasament. Antrenorul slobozenilor a început în formula: Oprea-Lazăr, V. Toma, Cristian, Roşu-Drăguţ, Soare, Cristea, C. Toma-V. Gheorghe, M. Gheorghiţă. După cum precizam, la pauză gazdele au condus cu scorul de 1-0, printr-un gol marcat chiar în ultimul minut al primei părţi a jocului. Unirea a avut cîteva ocazii importante în prima repriză, cele mai mari fiind o bară a lui C. Toma şi o lovitură de cap milimetric pe lîngă poartă a fundaşului central Cristian. De asemenea, portarul slobozenilor, Relu Oprea, a avut două intervenţii providenţiale în primul mitan, salvîndu-şi echipa de la primirea unor goluri. În partea secundă, Unirea a fost formaţia care a condus ostilităţile şi după mai multe situaţii incredibile la poarta călărăşenilor a reuşit să egaleze în ultimele 7 minute ale partidei. Autorul golului a fost Dumitru Gheorghe, jucător intrat în partea secundă în locul lui C. Toma, vîrful Unirii marcînd cu un şut plasat de la 16 metri. În ultimele secvenţe ale întîlnirii, tot D. Gheorghe a ratat o ocazie foarte bună, şutînd din interiorul careului mare, în diagonală, pe lîngă bară.
Celelalte rezultate ale etapei
CSM Rîmnicu Sărat-CS Buftea 0-0
FC Voluntari-Partizanul Merei 2-1
AFC Comprest-Callatis Mangalia 1-4
ABC Stoicescu-Dunărea Călăraşi 1-2
Spicul Mopan-CS Tunari 0-3
ACS Berceni a stat deoarece CSM Medgidia nu s-a înscris
Rapid 2 Bucureşti-CS Eforie (se joacă pe 14 septembrie)

2 comentarii:

  1. arbitrii din tandarei, in frunte cu centralul Musca sunt cei mai buni din judetul ialomita

    RăspundețiȘtergere
  2. daca tot vorbim de liga 3
    afisati va rog si lista cu posibilii canditati din judetul ialomita, sa stim si noi ce alente mai aven in arbitraj.

    RăspundețiȘtergere

 
Free Hit Counter