13 mai 2010

Liga I, etapa 32-a
Unirea Urziceni a remizat la Bistriţa şi

are şanse minime pentru un nou titlu
Ialomiţenii lui Roni Levi au ratat la mustaţă posibilitatea de a se bate pînă în ultimele două etape pentru titlul de campioană a României, pentru al doilea sezon consecutiv. Unirea n-a izbutit decît o remiză la Bistriţa, după ce clujenii de la CFR au revenit miraculos la Craiova de la 0-2 şi au cîştigat în minutele de prelungire cu scorul de 3-2. Astfel, ardelenii au mărit distanţa în clasament la 3 puncte şi, dacă vor bate pe Internaţional Curtea de Argeş sîmbătă vor fi matematic noii campioni ai Ligii I. Pentru actuala campioană nu ar rămîne decît speranţa locului secund, tot de Champions League, pentru care se bate cu FC Vaslui şi FC Timişoara, dar şi cu Steaua.
La Bistriţa, elevii israelianului Levi n-au făcut un joc slab, dar insuficient pentru a cîştiga toate cele trei puncte. Unirea a dominat steril partida, de la un capăt la celălalt, dar s-a lovit de defensiva de fier gîndită de Şumudică. Rînd pe rînd, Pădureţu (’3, ’29), Onofraş (’10, ’12), Frunză (’16) şi Marinescu (’41), iar gazdele au ratat şi ele o bună ocazie prin Dan Matei (’36), jucător împrumutat de Unirea la Bistriţa. De la vestiare, ialomiţenii au ieşit la fel de neinspiraţi în faţa buturilor lui Albuţ. Brandan (’61) putea aduce fericirea în tabăra Urziceniului, dar lovitura sa de cap n-a prins cadrul porţii, în timp ce bistriţenii s-au mulţumit să respingă atacurile direcţionate numai către Bilaşco ale campionilor. Una peste alta, Unirea Urziceni rămîne pe locul secund, cu 60 de puncte, la un singur punct în faţa Vasluiului, la două puncte de Timişoara şi la 4 puncte de Steaua, singura speranţă a campionilor en-titre pentru un nou titlu fiind ca Inter Curtea de Argeş să încurce CFR-ul. Totuşi, prin prisma lotului pe care l-a avut la dispoziţie, uneori cu doar 18 jucători valizi, Roni Levi ar putea să fie mulţumit şi cu locul secund, care duce automat în preliminariile Champions League. (George ŞEITAN)

GLORIA BISTRIŢA-UNIREA URZICENI 0-0
BISTRIŢA
: Albuţ-Homei, Frăsinescu, Ciucă, Latovlevici-D. Matei, Mureşan-Hora, Băjenaru (’82 Mărginean), C. Petre (’88 Ze Rui)-Moraes (’90+1 Coroian). Antrenor: Marius Şumudică
URZICENI: Arlauskis-E. Nicu, Galamaz, Maftei, Brandan-Marinescu (’68 Todoran), Paraschiv, Pădureţu, Frunză (’54 Semedo)-Onofraş (’59 Rusescu), Bilaşco. Antrenor: Roni Levi
Cartonaşe galbene: Moraes, Frăsinescu, Albut, C. Petre, D. Matei / Arlauskis, Marinescu, Maftei
Arbitri: R. Dumitru (Braşov), M. Orbuleţ, I. Radu (ambii din Bucureşti)
Stadion: «Gloria» 4000 de spectatori

Ştirile meciului
* Antrenorul Unirii Urziceni, Roni Levi, este de părere că ialomiţenii au şanse foarte mici să mai termine campionatul pe prima treaptă după remiza de la Bistriţa: «Pentru că nu am înscris jocul a devenit foarte greu contra unei echipe care a luptat pentru rămînerea în Liga I. Şansele noastre de a cuceri titlul sînt foarte, foarte mici. Şi locul doi e foarte bun pentru noi, multe echipe puternice se bat pentru el şi consider că este un obiectiv realizabil»
* Golgheterul campionilor, Marius Bilaşco, regretă că formaţia sa nu a obţinut toate cele trei puncte, dar crede că şi poziţia secundă la finalul sezonului va fi o performanţă pentru Unirea: «Se pare că CFR s-a distanţat decisiv, va fi greu să-i mai ajungem. Am încercat să jucăm pentru a le arătat tuturor că Unirea se bate al doilea an consecutiv la titlu. Obiectivul nostru rămîne locul 2, sperăm să reuşim asta, ar fi o performanţă extraordinară»
* Managerul general al ialomiţenilor, Mihai Stoica, cel care a avut o ieşire nervoasă la finalul jocului de la Bistrita la adresa propriilor jucători, şi-a cerut scuze public pentru gestul său necontrolat. De asemenea, MM a explicat motivele pentru care clujenii merită titlul de campioană: «CFR a transferat 6 jucători, iar noi am pierdut 3. Poziţia pe care ne aflăm este mult peste ceea ce ne aşteptam şi peste posibilităţile acestei echipe. Orice pas greşit al nostru poate fi speculat de Vaslui şi Timişoara. Putem termina pe 2 şi putem terminal la fel de bine pe locul 4»
* Mijlocaşul Dinu Todoran, care a prins doar 38 de minute în tot returul pentru Unirea, crede că lupta pentru al doilea loc de Champions League se va da pînă la final: «E o luptă foarte grea pentru Liga Campionilor pentru că e şi Vasluiul acolo, dar se va juca pînă în ultima etapă. Nu mai contează cu cine joci acum, toate echipele îşi apără şansele. Bistriţa n-a jucat pentru CFR, a jucat pentru ea şi o felicit pentru asta. Şi dacă juca pentru CFR, noi trebuia să cîştigăm»
* Luni, 17 mai, de la orele 20,00, ialomiţenii vor juca ultimul meci pe teren propriu în acest sezon, contra Ceahlăului Piatra Neamţ, urmînd ca în ultima etapă, sîmbătă, 22 mai, de la orele 17,00, să se deplaseze la Poli Iaşi. Partida cu Ceahlăul va fi condusă de Radu Petrescu, din Bucureşti, ajutat la cele două tuşe de Dorin Mudura, din Oradea şi Radu Ghinguleac, din Bucureşti
* Portarul Giedrius Arlauskis a încasat în partida de la Bistriţa cel de-al 4-lea cartonaş galben stagional şi va absenta în jocul cu Ceahlăul, urmînd a fi înlocuit între buturi de Cătălin Grigore. Alţi 5 jucători ai Unirii sînt la un pas de suspendare pentru ultima etapă, la Iaşi, dacă vor încasa un cartonaş galben contra moldovenilor, respectiv Fernandes, Paraschiv, Pădureţu, Maftei şi Rusescu
* Unirea Urziceni îşi va schimba sponsorul tehnic din sezonul viitor, managerul Mihai Stoica deplasîndu-se în Italia, la Napoli, săptămîna trecută pentru a discuta termenii înţelegerii. Actual, ialomiţenii sînt echipaţi de Joma
* Ialomiţenii îşi conturează deja planul de transferuri pentru sezonul viitor, directorul sportiv Narcis Răducan plecînd ieri în Croaţia şi, apoi, în Bosnia, pentru a urmări o serie de jucători, iar MM Stoica în Franţa şi Italia

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
Free Hit Counter