25 mai 2010

EXCLUSIV, lupta pentru promovare în Liga a 3-a
Campioana din Ialomiţa va juca barajul cu cîştigătoarea din Tulcea
Federaţia Română de Fotbal a comunicat marţi către AJF Ialomiţa faptul că echipa campioană a judeţeului nostru va juca barajul pentru promovarea în Liga a 3-a împotriva cîştigătoarei Ligii a 4-a din judeţul Tulcea. Partida se va disputa la Constanţa, pe un teren ce urmează a fi desemnat de AJF-ul din acel judeţ, pe data de 15 iunie, de la orele 17,00. Reamintim că, în campionatul judeţean din Ialomiţa, Victoria Ţăndărei joacă cu titlul pe masă în etapa de la sfîrşitul acestei săptămîni, împotriva Voinţei Reviga. În cazul unui succes, ţăndărenii vor fi încoronaţi campioni judeţeni indiferent de rezultatul pe care Abatorul Slobozia îl va realiza la Gheorghe Lazăr cu Recolta în derby-ul etapei. În schimb, la Tulcea, situaţia este puţin diferită, pentru că formaţiile Eolica Baia şi Granitul Babadag încă se bat pentru titlu, distanţa dintre cele două formaţii cu numai două etape înainte de final fiind de două puncte. În runda de la finalul săptămînii trecute, Granitul a cîştigat cu 2-1 împotriva Gloriei Agighiol, iar Eolica şi-a adjudecat punctele la «masa verde» pentru că Progresul Isaccea nu s-a prezentat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
Free Hit Counter