18 martie 2010

Liga a 4-a, etapa a 19-a
Ţăndărei gîfîie de la începutul returului, Abatorul ţinteşte prima poziţie

Sîmbătă, 20 martie, cu începere de la orele 16,00, se vor disputa jocurile contînd pentru etapa a 19-a a campionatului judeţean, cea de-a 4-a a returului. De departe, cea mai interesantă dispută este cea de la Ţăndărei, dintre Victoria din localitate, care încă se chinuie să-şi păstreze prima poziţie a clasamentului Ligii a 4-a, şi Rapid Feteşti, performera etapei precedente cînd a învins cu 1-0 cea mai în formă echipă a returului, Recolta Gheorghe Lazăr. De această partidă depinde în mare măsură şi cine va fi noul lider al campionatului judeţean după această rundă, fiind greu de crezut că, într-o altă partidă contînd pentru aceeaşi etapă, Abatorul Slobozia se va împiedica pe teren propriu de codaşa Spicul Colelia. În turul campionatului, Victoria Ţăndărei a reuşit să se impună în deplasarea de la Feteşti, scor 2-1, oaspeţii reuşind să întoarcă rezultatul după ce au fost conduşi prin golul lui Milică Juncanariu, Andrei Cimpoeru şi Silivestru Rusen marcînd pe finalul jocului pentru Ţăndărei. În schimb, Abatorul s-a chinuit în prima parte a sezonului la Colelia, Mihai Stoian marcînd unicul gol al partidei la puţine minute după startul reprizei secunde.
Amara are terenul suspendat două etape
Altfel, să precizăm că, în şedinţa Comisiei de Disciplină a Asociaţiei Judeţene de Fotbal Ialomiţa, s-a hotărît suspendarea pentru două etape a terenului Victoriei Amara, după meciul din etapa precedentă cu Victoria Ţăndărei, pentru deficienţe în organizarea jocului, respectiv carenţe în asigurarea măsurilor de securitate la terenul de fotbal. De asemenea, Asociaţia Sportivă a fost sancţionată cu 500 lei amendă, iar cel mai probabil următoarele două jocuri de pe teren propriu Victoria Amara le va disputa la Slobozia Nouă, pe stadionul formaţiei Players Slobozia. (George ŞEITAN)

Programul etapei a 19-a
Victoria Amara-Olimpia Brazii*
Arbitri: L. Ion, I. Moga, C. Ojog
Victoria Ţăndărei-Rapid Feteşti
Arbitri: G. Niţu, J. Dimache, D. Dobre
Recolta Gheorghe Lazăr-Libertatea Sălcioara
Arbitri: I. Stan, I. Neacşa, Şt. Mitroi
Abatorul Slobozia-Spicul Colelia
Arbitri: M. Zamfir, Gh. Stoian, R. Ionescu
Voinţa Reviga-Victoria Munteni Buzău
Arbitri: V. Modrea, I. Munteanu, I. Pîrîiescu
Unirea Ion Roată-Players Slobozia
Arbitri: M. Moise, M. Anton, L. Burlacu
Recolta Bărcăneşti-Viitorul Axintele
Arbitri: E. Iacob, A. Mihalcea, F. Panait
Viitorul Platoneşti-Unirea Griviţa
Arbitri: M. Bazac, T. Stan, D. Avram
*Partida se joacă la Andrăşeşti

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
Free Hit Counter